Schimbările climatice din ultimii ani, provocate de poluare și emisiile de carbon, au condus la necesitatea utilizării unor surse de energie sustenabile. Îmbinând problema protejării mediului cu mărirea costurilor pentru energia electrică, tot mai multe persoane doresc să găsească alternative convenabile.
Energia solarapoate fi alternativa ideală, razele solare fiind o sursă inepuizabilă, sustenabilă și facilă. Cu timpul, a devenit o opțiune fiabilă inclusiv pentru multe companii, ce au optat pentru montarea de panouri fotovoltaice pe acoperișurile clădirilor lor.
Sursele de energie convenționale se dovedesc a fi mai costisitoare pe termen lung, mai dăunătoare pentru mediu și mai ineficiente. De aceea, interesul pentru achiziționarea unor sisteme de producere a energiei electrice alternative devine tot mai ridicat. Dacă te afli însă printre cei nefamiliarizați cu beneficiile energiei verzi, află acum…
Top 3 motive ca să folosești energie solara
Aceste avantaje ale utilizării de energie solara se aplică atât consumatorilor casnici, cât și celor industriali.
Locuințele ce funcționează pe bază de energie sustenabilă au devenit, în timp, un trend tot mai popular.
Deși există prize, becuri, televizoare, mașini de spălat și alte gadget-uri smart, controlate mai ușor prin intermediul telefonului, costurile sunt radical mai mici datorită panourilor solare.
1. Sustenabilitatea
Unul dintre avantajele principale, pentru care îți recomandăm tranziția la energia verde, este sustenabilitatea acesteia, spre deosebire de utilizarea combustibililor fosili. Sursele tradiționale de energie au devenit, în timp, un real pericol pentru mediul înconjurător.
Fenomene precum încălzirea globală, topirea ghețarilor, condițiile meteorologice necaracteristice sunt dovezi certe ale poluării globale. Producerea energiei electrice și termice pe bază de combustibili ridică nivelul emisiilor de carbon.
Aceste emisii sunt reduse la minimul posibil, prin intermediul panourilor fotovoltaice, ce convertesc razele soarelui în curent electric, ce este stocat în bateriile interne ale panourilor. În plus, soarele este considerat a fi o sursă de energie inepuizabilă, cel puțin pentru câteva miliarde de ani.
2. Impactul scăzut asupra mediului
Panourile solare nu poluează și nu presupun utilizarea combustibililor sau a altor resurse de acest gen.
Arderea combustibililor fosili, precum cei utilizați pentru generatoarele de energie electrică, eliberează anual în atmosferă aproximativ 21.3 miliarde de dioxid de carbon.
Deși putem menționa mici emisii de carbon prin procesul de producție al panourilor fotovoltaice, impactul asupra mediului este radical mai mic.
3. Independența oferită prin energie solara
Cum întreaga planetă beneficiază de razele soarelui, această sursă de energie este utilă în special pentru cei ce locuiesc în zone rurale sau mai retrase. Ariile cu un grad scăzut de urbanizare tind să aibă adesea pene de curent, ce pot întrerupe activitatea casnică sau la muncă.
Această problemă este rezolvată cu ușurință prin tranziția la energie sustenabilă. Racordarea la rețeaua de curent electric nu este necesară, dacă panourile solare de pe acoperișul casei sau clădirii captează și produc suficientă energie.
Este de menționat și faptul că prin producerea acestei aparaturi de captare și transformare a energiei verzi, sunt create și locuri de muncă noi. Aceste locuri de muncă pot fi dedicate dezvoltării, producției, vânzării sau instalării panourilor fotovoltaice.
Dacă trecerea la energie solara este de interes pentru tine și vrei să achiziționezi primele panouri fotovoltaice, accesează oferta de la Souqe Shop!
-
Produs cu reducerePanou solar 540W Half cell cut fotovoltaic monocristalin cu conector MC4 2279x1134x35 mm600,00 lei
-
Produs cu reducereKit Panou Solar Cu 3 Becuri, Incarcator USB Si Lanterna, GD-Light 8017 Plus75,00 lei
-
Produs cu reducerePanou solar fotovoltaic policristalin portabil pentru incarcare telefon29,10 lei